Imagineaza-ti ca stai la coada la un ghiseu al statului de 4 ore si sunt 35 grade iar tu stai in transpiratia proprie si a altora, asteptand ca respectivul functionar sa faca ce naiba birocratie are de facut si sa iti dea niste acte. Nu e greu sa iti inchipui ca te-ai vedea in situatia in care sa starnesti un scandal, nu ?
Acum imagineaza-ti acelasi lucru dar pe un maldar de gunoaie, in timp ce esti cu familia, dupa mai bine de 1 ora de mers prin soare si cine stie cate zile de calatorit in cine stie ce conditii. Si apoi, dupa toate astea, cand la final nu mai poti si izbugnesti in furie cineva te filmeaza iar filmuletul e folosit drept justificare, folosindu-ti imaginea pentru a te arata si pe tine si cei ca tine cu degetul.

Imagineaza-ti ca stai la coada la un ghiseu al statului de 4 ore si sunt 35 grade iar tu stai in transpiratia proprie si a altora, asteptand ca respectivul functionar sa faca ce naiba birocratie are de facut si sa iti dea niste acte. Nu e greu sa iti inchipui ca te-ai vedea in situatia in care sa starnesti un scandal, nu ?
Acum imagineaza-ti acelasi lucru dar pe un maldar de gunoaie, in timp ce esti cu familia, dupa mai bine de 1 ora de mers prin soare si cine stie cate zile de calatorit in cine stie ce conditii. Si apoi, dupa toate astea, cand la final nu mai poti si izbugnesti in furie cineva te filmeaza iar filmuletul e folosit drept justificare, folosindu-ti imaginea pentru a te arata si pe tine si cei ca tine cu degetul.

Am avut saptamana asta concediu. Nu aveam niste planuri in mod deosebit si un dialog de pe facebook legat de emigranti m-a facut suficient de curios incat duminica sa imi fac rapid bagajele si sa o iau spre sud si sa vad cum sta situatia de la fata locului. Cred ca am vrut in priumul rand sa vad cu ochii mei, dincolo de ideologia de care apartin, ce si cum sunt acesti oameni. Pentru ca am invatat sa rationalizez in detrimetntu lpropriilor sentimente, am de multe ori un conflict intern. In cazul de fata impartasesc frica majoritatii fata de consecintele asaltului de emigranti dar nu am cum sa imi justific asta in vreun fel. Asa ca o doza de empatie nu strica niciodata, insa nu am cum sa fac asta doar stand la calculator, citind si vazand niste poze. Si pot oricand sa ma insel. Asa ca zis si facut, duminica dimineata mi-am facut frumos bagajele, am comentat una alta pe facebook si am plecat la drum.
Planul facut in graba era ca pe langa asta sa ma si bucur de peisaj, sa urc un munte in Bulgaria si sa vad niste plaje stancoase prin Grecia. Partea cu muntele am facut-o in decursul zilelor de luni si marti. Fiind un val de caldura am plecat de acolo ostenit si prajit pe fata, gat si maini de la soare. Acest lucru mi-a fost destul de folositor astazi cand am ajuns la trecerea de frontiera dintre Macedonia si Grecia, langa micul orasel Idomeni.
Nu stiu exact la ce sa ma astept, de fapt singurul lucru pe care il stiu e ca Euronews mentiona ieri ceva legat de tensiuni ridicate in zona legate de emigranti in acea zona. Noaptea precedenta o petrecusem in Kerkini, la vreo 70km distanta de punctul de trecere asa ca nu am foarte mult de condus. Peisajul pana acolo este de o pustietate rara, iar in perioada asta valul de caldura a facut aerul si statul afara insuportabil pentru mine (Sunt o persoana a frigului si nordului iar acum e prima oara cand mergeam spre Grecia). Ma apropii incet de punctul de trecere si la un momentdat pe stanga, intr-o benzinarie vad grupul de peste 1000 de emigranti. Trag rapid pe dreapta, imi iau luat rucsacul si ma duc sa vad mai de aproape.
Scena imi aduce cumva aminte de o autobaza, un aeroport dintr-o zona foarte defavorizata a lumii. Mame, copii, tati, sacose, rucsaci, mult jeg si multa nerabdare. Nu ma pricep foarte bine la oameni si nu as sti sa spun daca si cati erau din Siria acolo insa per total amestecul de populatie era cam cel pe care m-as astepta sa il gasesc in orice zona defavorizata. Majoritatea pareau ok, cu cativa nu as vrea sa ma intalnesc noaptea pe strada si altii nu i-as fi vrut nicaieri in zona tarii in care traiesc. Cupluri tinere, cupluri in varsta, cu smartphone-uri si fara, unele mai negricoase, altele mai putin. Si toti asteapta sa se intample ceva, ceva ce la nici 4 minute se si intampla.
Cativa politisti de frontiera se agita, lumea se misca in jur, si un grup de vreo 100 persoane se strang in jurul unui ghid. Ghidul fluiera, striga ceva in araba si cei 100 pleaca dupa el pe un drum agricol perpendicular pe cel principal de vama. Ma uit in jur,incerc sa vad ce se intampla. Intreb un politist care imi spune ca frontiera cu Macedonia e inchisa si doar emigrantii sirieni pot trece in grupuri de cate 100. Ma uit spre grupul ce deja se indepartase, ma uit la politist si apoi o iau la fuga dupa grup. Bag aparatul foto in geanta, nu are rost sa starnesc tensiune cand deja e destula. Undeva la vreo 200m mai in fata, loc in care grupul a cotit dreapta catre granita un tip face semne catre mine si striga ceva ce nu inteleg dar contine cuvantul “crima” . Ma apropii, dand din maini ca nu inteleg. El intreaba ceva legat de Siria iar eu zic ceva de Romania si “photography”. Imi face semn sa trec.

emigrants-Greece-Macedonia-border-01

Pornind la drum

Ajung grupul de emigranti din urma si ma amestec in multime. Ascund aparatul foto in geanta si scot telefonul pentru fotografii. In felul asta sunt la fel ca ei atunci cand pozez, pare ca pur si simplu imortalizez momentul. Faptul ca sunt prajit de soare dupa muntele de ieri precum si petele de pamant si mancare pe care le am pe haine fac sa nu para nimic iesit din comun la mine. Probabil oricum nu ar fi fost o problema mare, insa in felul asta pot sa privesc ce se intampla si sa si fie cat decat natural. Ma uit in jur si observ faptul ca de-a lungul drumului totul arata ca o scena de langa o satra. Pantofi, blugi, rucsaci, saci si pungi, sticle si cutii aruncate peste tot. Si cacat, foarte mult cacat peste tot iar caldura face mirosul sa duhneasca mai tare. Cineva termina de baut apa dntr-o sticla si o arunca pe margine. Pentru o clipa il judec si apoi imi dau seama ca nu am de ce, probabil si eu as fi facut la fel in locul lui.
La un momentdat se aude un sunet de alarma antiaeriana. In capul meu se desfasoara deja varii filme. Ma gandesc ca este alarma de frontiera, ca intreaga operatune e complet ilegala si de undeva de pe partea macedona cineva a tras un semnal de alarma. Dupa cum spuneam nu am nici cea mai vaga idee despre ce era vorba si cum urmeaza sa se desfasoare treaba.Din fericire realizez rapid ca respectiva alarma e doar un ringtone. Pentru cat eva secunde imi imaginez ce fel de viata trebuie sa fi dus inainte persoana respectiva incat sa aiba un ringtone de genul asta. Cat de la ordinea zilei sa fi fost acel sunet incat sa il poarte prin lume ca pe un memento. Ma mai uit in jur, incerc sa imi dau seama cate una alta despre respectivii oamenii din atitudine si expresii. Unii isi fac selfie-uri. Pe fetele multora se citeste o nerabdare si o fericire de parca ceea ce urmeaza este ultimul prag in calea fericirii lor absolute. Ultima suta de metri spre marea linie de sosire. Fac poze, zambesc, se saruta. Ai spune ca undeva dincolo de acea granita pe langa care momentan defilam in paralel ar sta munti de ciocolata, cazare gratis gratis si un unicorn roz alergand printre flori. Imi e mila de ei, chiar daca vor reusit sa treca nu ii asteapta asa mult de partea cealalta. Putin la nivel material si inca si mai putin emotional. Poate chiar doar ura.Si poate ca ura si frica respectiva vor crea conditiile sa devina sau sa ramana obiectul acelei frici. Poate ca asa functioneaza lucrurile, ce vezi aia ai.
Drumul urma sa aiba vreo 7km iar eu realizez ca am uitat apa si sapca in masina. Mai sunt vreo 4 iar eu deja gafai de sete. Ma intreb cui as putea sa cer niste apa si uitandu-ma in jur, gandindu-ma la propriu-mi gand zambesc pe dinauntru vazand ironia situatiei. Din fericire in curand urma sa apara niste apa la orizont si nu a mai fost cazul sa cer.
Ghidul indica sa facem dreapta. Intram pe un drum asfaltat si mergem de-a lungul lui peste un pod. In acest scurt interval trec cateva masini si pot sa vad priviri lungi atintite asupra noastra si cateva sutimi de secunda si asupra mea. Ma gandesc ce parere au despre mine, nestiind cine sunt si ce caut acolo, vazand doar un om intr-un grup de emigranti.Unii probabil mila, altii ganduri nu atat de prietenoase.
Mai mergem vreo 200m si din spate vine un taxi. Cineva sta de vorba cu taximetristul si apoi el si inca 4 din grup isi pun rucsacii in portbagaj si urca. Sincer, tot din nestiinta ma gandesc ca scena ar putea fi orice numai 5 persoane luand un taxi nu.Am filme cu spionaj si ilegalitati in cap, imaginatia o ia razna. In fine, la un momentdat coboram pe partea cealalta a drumului si jos, in umbra copacilor dintr-o padurice este un chiosc ambulant de racoritoare si kebab. In spate ruleaza un generator care alimenteaza dracia. 1 Euro o sticla de apa plata, 3 euro un red bull. Phoai – imi zic – cam scump pentru ceva aflat in calea unui convoi de refugiati. Cineva scoate niste bani . Chiar si asa toti am oprit sa ne facem plinul. Am luat o mica pauza, ne-am racorit toti si apoi am mers mai departe.

emigrants-Greece-Macedonia-border-03

la mijlocul drumului se afla o duba din care se pot cumpara bauturi si mancare la suprapret.


emigrants-Greece-Macedonia-border-04

prin padure

Drumul continua pe marginea padurii , catre granita, si apoi din nou in paralel printr-un lan de floarea soarelui. Trecem pe langa un tractor ce se ocupa cu ce naiba fac tractoarele pe camp. Barbatul din tractor face din mers semne ghidului sa mearga mai departe, e ok. Ma uit la ceas. Deja termometrul arata 35 de grade si nu mai e deloc fun pentru nimeni. Zambetele dispar, lumea devine treptat mai tacuta si mai trista. Exceptie fac evident copiii care incep sa planga. Ma uit la chipurile lor si incerc sa imi dau seama cum privesc ei intreaga aventura, nepatata de conceptiile adultilor despre ea. E distractiv ? Un un joc de-a mersul prin desert ? Ce le-or fi spus oare parintii inainte de a pleca la drum. Nu apuc sa ma afund prea mult in ganduri ca vad la orizont o tabara de refugiati. Abia acum incep sa imi dau seama ca treaba nu statea intocmai cum as fi banuit. Nu urma sa fie in moment in care cineva, mergan in paralel cu granita sa strige : ACUM, si apoi toata lumea sa tasneasca spre granita, care pe unde apuca. Pentru ca sincer sa fiu cam asta mi-am imaginat vazand filmuletele de pe facebook, o lupta scurta si rapida pentru libertate. Adevarul era insa mult mai mizer.

emigrants-Greece-Macedonia-border-05

O mare groapa de gunoi

Nu pot descrie locul respectiv decat ca pe o groapa de gunoi, atat la propriu cat si la figurat. Undeva, in mijlocul unei cai ferate sta un gard uman de jandarmi pe linia ce desparte Grecia de Macedonia. De partea opusa se afla forte armate, presa si cativa oameni ce asteapta ca si familiile si lor sa ajunga de aceeasi parte ca si ei. De partea greceasca se afla vreo 1000+ de emigranti, cativa voluntari cu mancare, o sursa de apa la care te poti spala pe fata precum si cateva corturi de ajutor. Toate aflate pe o suprafata ce abia se mai putea vedea in spatele deseurilor. Scot aparatul foto incep sa documentez. Nu mai are rost sa ma prefac si oricum la fata locului se mai afla cativa reporteri chiar daca stau la distanta. Un barbat trece si isi imparte portia de dulciuri cu cei din jur. Il refuz politicos dar insista asa ca iau si eu unul. E multa tensiune si nervi in aer. Nu stiu exact ce astepta toata lumea insa clar ca toti asteapta ceva, sa li se dea drumul, sa treaca inspre Macedonia. Vreo ora ma invart printre oameni, incerc sa surprind cateva fete. Unii sunt foarte ok cu a se lasa fotografiati iar altii extrem de deranjati de asta. Unii chiar striga dupa mine si isi doreau fotografii de familie iar altii isi feresc chipurile lor si ale copiilor. Unii cu nervi, altii cu o rusine greu de descris. In momentul in care constientizez acea rusine apare in sfarsit si empatia, in totalitatea ei.

Ma gandesc cum e posibil sa te poarte cursul vietii atat de departe, atat de pe langa orice incat sa ajungi in asa hal. Sa mergi prin soare si caldura prin lume in cautarea oricarui bine il consideri tu ca este acolo. Si sa speri ca acum sau maine acel calvar sa se termine odata pentru todeauna si sa nu se mai termine, sa se intinda la nesfarsit pana cand iti roade ultima farama din sufletul pe care il mai ai, sa te inraiasca si sa te corupa, sa devii propriu-ti potential negativ. Ma gandesc cum ar putea ramane cineva o persoana decenta dupa toate astea ? Au trecut abia cateva ore si deja pe mine m-a ajuns caldura si mizeria aia, si imi vine sa iau o bata sa dau cuiva in cap. Am un inceput de insolatie, am uitat sa mananc iar putoarea din aer imi ajunge pana in suflet. O simt in mine si o simt in ceilalti. Spiritele se agita, apar primele incaierari cu politia. Se vede un nor de fum, am impresia ca s-a dat cu gaze, am un flashback de la Rosia Montana. Nu sunt gaze, este doar praful care se ridica din pustietatea aia la cea mai mica agitatie. Lumea ura, se imbranceste si imi vine sa urlu si sa imbrancesc si eu. Ne ingramadim toti langa gardul cu sarma ghimpata. Un barbat din multime incearca din rasputeri sa explice oamenilor ca trebuie sa mute copiii mai in spate, daca cineva din spate impinge vor cadea pe gardul de sarma ghimpata. Pun mana pe gard, e ascutit precum un cutit. Nimeni nu pare ca intelege spusele barbatului. Aceeasi persoana incearca sa convinga lumea sa plece si sa revina mai pe seara : “Nu e niciun tren, nu e nimic pe partea aia pana mai pe seara, credeti-ma. Luati-va copiii din soare, ii omorati”. Vorbeste in engleza, putini inteleg. Din spate vine o autoblindata cu mitraliera deasupra. Din ea coboara 10 soldati cu automate si se pozitioneaza de-a lungul granitei. In spatele lor se vad femei cu cipii asteptandu-si sotii sau soti asteptandu-si sotiile. Si apoi nimic nu se mai intampla.
Trebuie sa plec de aici, deja simt o senzatie puternica de voma. Nu imi dau seama daca e de la miros sau de la soare sau daca e o greada psihologica ce se manifesta fizic. Nu mai pot sa stau, plec. Si plec.
Reiau acealsi traseu, de data asta avand o greutate extraordinara in suflet. Nimeni nu mai trece, nu mai are rost pana diseara. E pustiu si nu se vad decat acele gunoaie pe care le-am vazut la venit. Drumul pare ca tine o eternitate. Imi pun pe cap tricoul, poate va preveni insolatia. Fiecare kilometru pare o ora. Ma uit la ceas, ma uit la gps si simt ca stau nemiscat. Termin apa ce o aveam in spate si ma apropii de locul unde data trecuta era acel chiosc de bauturi. Imi dau seama ca cele cateva grame si spatiul ocupat de sticla sunt mult prea mult, arunc sticla pe margine, alaturi de celelalte. Gata, am facut si eu acel gest de lipsa de civilizatie, pot fi arata cu degetul linistit.
Ajung in sfarsit la chioscul cu pricina. Nu mai erau decat doi vanzatori si 4 emigranti ce stateau si se racoreau pe scauna. Unul dintre ei fumeaza. Desi m-am lasat de aproape 3 luni as da orice pentru o tigara. Scot o bancnota de 5 euro si incerc sa cumpar o tigara dar nimeni nu are, a fost si aia luata de undeva. Intreb vanzatoarea si aceasta imi ofera cu placere una, fara sa imi primeasca banii. Imi iau si o noua sticla de apa, stau 10 minute sa imi revin. Imi torn jumatate din ea pe cap, incerc sa imi retrezesc simturile care incet-incet par ca reapar. Multumesc si urc dambul ce duce pe soseaua asfaltata. Acolo vad un taxi stationat si imi dau seama ca aia ar fi scaparea mea, ca ii dau taximetristului oricat si ma duce cei 3 km ramasi pana unde am lasat masina. As fi platit si 100 euro pentru asta. Ma uit insa inauntru si nu e nimeni asa ca ma asez pe marginea drumului si astept. In 5 minute apare taximetristul impreuna cu cei 5 emigranti care stateau mai devreme la o tigara. Il intreb daca ma poate duce pana la benzinaria de la trecerea de frontiera si el spune simplu : 10 euro. Pun bagajul in spate si apoi ma inghesoi pe bancheta din spate alaturi de 3 colorati. In cele 3 minute de drum schimb cateva vorbe cu unul din ei. E un tip din Afganistan, are azil politic si se afla in Grecia de 7 ani. Iubeste Grecia si iubeste grecii, cei mai prietenosi oameni de pe pamant. Lucreaza in restaurante si acum incearca sa ajunga pe insula Lesbos pentru urmatorul job. Nu am inteles ce si cum a ajuns acolo, de unde vine si de ce trece granita asa insa mi-a sus ca nu are decat acte de azil politic pentru Grecia. Asta e tot ce am inteles.
Cobor la benzinarie. Intru in masina si am cea mai puternica placere vinovata pe care am avut-o vreodata. Pornesc aerul conditionat si ma lafai in racoare. Deja experienta de mai devreme e undeva in spatele mintii, detasata de mine si distanta. Intru pe internet, caut o cazare pentru urmatoarea seara: Halkidiki, la o cazare frumoasa si linistita, ca tot romanul. In loc de plaja si distractie insa, ma asez la o masa cu o tigara si o sticla de… ceva in caractere pe care nu le inteleg.. si scriu un articol.
Iar maine toate astea nu se vor fi intamplat. Vor fi distante, vorbe, idei. Si totul va fi bine si frumos..
Ps: articolul e scris in relativa graba, intr-o ora cu totul. Va fi revizuit si finisat undeva in viitorul apropiat.

Editare ulterioara:
Casa Jurnalistului desfasoara un proiect colectiv foarte ambitios de jurnalism despre si printre refugiati, de-a lungul drumului lor catre inima Europei. Vor sta cu ei, vor calatori cu ei si vor dormi cu ei. Pentru cine vrea cu adevarat sa afle mai multe despre condititiile, oamenii si experientele de acolo acela e de departe cel mai bun loc de pornire si nu o experienta de cateva ore. Le urez succes.  http://refugiati.casajurnalistului.ro/

Galerie Foto