Prima serie dintr-o mini excursie 60km de-a lungul tarmului Marii Negre in Bulgaria. Probabil locuri ca cele de mai jos sunt mai putin cunoscute, cunostintele romanului despre litoralul bulgaresc se rezuma la Nisipurile de Aur. Foarte bine, asa sper sa si ramana.
Acest post este dedicat tatalui meu, pe care unii s-ar putea sa il cunoasteti cu pseudonimul Miron Manega din diverse publicatii, unele lansate chiar de el (Liceenii, HMM, Revansa, Nopti Albe, Cutezatorii…) , si care astazi a implinit varsta de 52 ani. Acum cateva zile si-a lansat (sau mai degraba i s-a lansat pentru ca a fost un cadou) , primul volum de poezie , intitulat “Salonul Refuzatilor”. Poezia a fost pasiunea si visul lui, vis umbrit in timp de grija zilei de maine, de intretinerea familiei si incet-incet a deviat de la planul sau de a-si dedica viata artei. Sper sa reuseasca sa isi regaseasca drumul. La multi ani !
Poezia care urmeaza este una din cele mai frumoase, daca nu cea mai frumoasa, si preferata mea din foarte putinele pe care le-am citit in ignoranta mea. Asadar :
POVESTEA ZAPEZII
de Miron Manega
Era o tara-n care nu ningea…
Cu oameni negri e povestea mea:
Atit de negre lacrimi, si de triste,
inabuseau in negrele batiste
incit, odata, un strain le-a zis
(Avea strainu,-n brate, un cais)
C-ar fi de-ajuns o lacrima de-a lor
Sa piara si cais, si calator!
Ei l-au privit cu ochiul stins si timp,
Dar cum stringeau taciunii de pe cimp
Si timp n-aveau de vorbe - au tacut.
Si dus a fost strainul cel limbut.
A mai trecut o noapte si ceva.
Si-n tara asta-n care nu ningea
Nici barem printre ginduri,uneori,
Veni pe lume un copil din flori…
Era frumos copilul, ca un vis
De nimeni povestit, de nimeni scris,
Si-atit de blind, incit ti se parea
Ca ochii lui imensi, de peruzea,
Te vindecau de triste si de negre.
Iar mai tirziu, cind miinile-i alegre
Si-au inteles menirea si norocul
Dezmeticind in colburi negre - jocul,
Cercat-au el si frigul, si arsura,
Si mingiierea ierbilor, si zgura,
Vesmintul trist pe trupul de vestala,
Pizmasul maracine sub petala,
Taisul, lantul, rugul si cenusa,
Si fulgul inefabil, si catusa…
Atit trudit-au gindul lui sa stie
Ce-i stins in rod, ce-i rodnic in pustie
Si-atit de tainic le-a deprins orindul
Ca se-mbunau stihiile, urmindu-l…
Cum a crescut copilul, nu v-as spune,
Ar fi un cintec negru - de taciune!
in zaristea posaca si putina
El n-avea loc de propria lumina,
Ca-l urmareau cu ura fara margini
Locuitorii negrelor paragini
Sa-i interzica miinile si visul
Care trezeau in amintiri caisul
Vestit cindva de un strain limbut…
Cerneau lumini in visul lui tacut
Peste pamintul parasit de iezi;
Lumini cu nume palid, de zapezi.
Si visul lui era o piaza-rea
in tara-n care nimeni nu visa,
Caci multi l-au ascultat. Si l-au crezut.
Si dorul de zapezi de la-nceput
Mocnea acum ascuns pe sub cenusi.
Si paznici negri se-nmulteau la usi
Cu jbilturi groase incercind sa prinda,
in latul lor, vreun murmur de colinda…
Dar cum, de la un timp, ii urmarea
in truda lor, o pasare de nea
Si de nesomn zareau lunateci iezi,
L-au prins pe visatorul de zapezi
Si l-au legat, departe de lumina,
Cu lanturi grele, intr-o fosta mina.
L-au judecat apoi, grabit, in taina,
L-au condamnat sa nu mai poarte haina,
Sa n-aiba drept la adapost ori mas,
La buna ziua sau la bun-ramas,
La somnul cel obstesc, ori la vreun pat,
Sa poarte vesnic lesa cu stigmat,
Sa fie ars de viu pe metereze
Vreun vis de va-ndrazni sa mai viseze…
Lasat sa fie-n plata nimanui
Cind s-o dezice de zapada lui!
Iar cind la temnita s-au dus sa-l vada
Gasit-au doar o mina de zapada.
Pentru cine e intersat, mai multe poezii si texte ale sale le puteti gasi pe poezie.ro
Din acelasi itinerar pe meleagurile Transilvaniei. Probabil mi se va reprosa (iar) ca nu sunt suficient de selectiv si una era suficienta.
Asta e.
Imi place la nebunie sa ma plimb printre zidurile atat de frumos imbatranite ale unui oras stravechi. De fiecare data am sentimentul ca retraiesc momente dintr-o alta viata, intr-un alt timp. Sighisoara din punctul meu de vedere e ceva mai frumos si mai putin comercial decat Sibiul vechi sau Brasovul, orase pe care le-am vazut anul trecut si mi-au incantat atat inima cat si obiectivul. Pot sa ii reprosez doar faptul ca cetatea e extrem de mica si sunt cam multe audiuri si bmw-uri pe strazile neasfaltade de acolo. Chiar si asa, e un loc ideal in care ma pot refugia, departe de oamenii tristi si nervosi din Bucuresti, departe de trafic si de zgomot.
Insa a fost nevoie de doar cateva cuvinte, rostite in toiul unei conversatii intre 2 localnici, ca sa ma aduca brusc si oarecum amuzant cu picioarele pe pamant. Cuvintele erau cam acestea: “no’ hai sa o lasam pe Elodia sa se odihneasca si sa mergem si noi !”
_
sooo…
…
A trecut ceva timp de la ultimul post de pe blog. Pe de o parte pentru ca nu am avut timp, pe de alta, pentru ca nu am avut ce. Ceva lucruri s-au intamplat, atat profesional cat si mici satisfactii personale, cum ar fi asta 
. Dar, pana la urma m-am intors, cu ceva fotografii, unele mai bune, altele mai putin bune. Locatiile nu le voi mai dezvalui incepand de azi. Romanul avand prostul obicei sa distruga tot ce e frumos, pentru ca deh, asa e romanul, nu il duce nici mintea si nici suflet nu prea are. Asa se face ca o gramada de locuri superbe s-au transformat peste noapte in cuiburi de manelisti si cocalari fara pic de respect pentru natura si pentru farmecul unui loc. Un fenomen trist si din pacate de neorpit in tara in care nimeni nu face nimic, asa ca bucurati-va de ce a mai ramas frumos si nemanjit.
Enjoy !
Ultima parte din serie, parcul Tineretului.
Prima iarna adevarata in atatia ani. Orasul a fost de nerecunoscut, iar partile salbatice de o frumusete pe care abia reusesc sa mi-o amintesc in atatia ani fara zapada. Asta e prima parte din 3 pana acum, parcul Titan.
Inca un an, deopotriva unul in plus sau in minus, depinzand din care capat al vietii privesti. Plin de surprize placute si neplacute, un an al descoperirilor si al calatoriilor. Nu cred ca exagerez cand spun ca am trait anul asta mai mult decat restulla un loc. Dar destul despre asta.
Sibiu 2007/2008. La multi ani !
