Nu au trecut nici 5 secunde si deja aud tiuitul ala surd atât de familiar si îmi dau seama ca nu am cum sa mă mai întorc iar in încă 5 totul va dispărea într-o mare de culori. Mai arunc o ultima privire in jur chiar in clipa in care contururile imaginii se accentuează si imaginea seamănă cu un desen cubist de o claritate impecabila. Nu apuc sa mă uit prea bine caci intre timp toate obiectele din jur își pierd semnificația si odată cu semnificația si statutul de obiecte. Si brusc, iată-l: Acel loc in care parca am fost dintotdeauna, ca o capela sau un tunel format din culori si pattern-uri caleidoscopice perfecte, simetrice, interconectate si infinite.
Ma sperie ocazional genul de rationament folosit de persoane din jurul meu in acest trend de islamofobie la nivel european. E acelasi gen de retorica si rationament folosit in discutiile electorale sau listele de comentarii de pe varii articole pe internet.
webstalgie March 20, 2017
De Mana Cu Alice October 6, 2015