Sunt la Paris. Sau ma rog, eram pana acum cateva ore. Sau inca sunt, dar doar cu mintea. En fin.
Sunt la Paris, facand ceea ce fac eu de obicei, ma plimb pe strazi imortalizand clipe. Daca e ceva ce am invatat in ziua asta e sa nu subestimez niciodata puterea unor cuvinte. Vorbesc la telefon cu un amic, ii povestesc cam cum e pe la Paris, cum in ciuda a ceea ce vad pe la televizor, nimic deosebit nu se intampla. Ei bine nu trece o ora si se intampla. In fata statiei de metrou de langa Louvre vad 2 barbati ca se cearta, unul alb si altul de culoare. Initial am crezut ca e doar o incaierare oarecare asa ca primul gand a fost sa fac ceea ce orice cetatean cu simt civic ar face: sa scot aparatul foto. Insa foarte rapid lucrurile evolueaza intr-o chestie mai serioasa, si barbatul alb scoate o pereche de catuse si incearca sa i le puna celuilalt, care opune rezistenta. Deja dupa catuse si echipamentul ce se vedea pe sub vesta am tras concluzia ca e vorba de un politist sub acoperire. Cativa pumni, suspectul tot incearca sa scape, politistul scapa catusele si il tranteste pe suspect la pamant, tinandu-l cu disperare de tricou in timp ce acesta se zbate disperat sa scape. Politistul striga ceva ce peare a fi o chemare de ajutoare, dar lumea din jur se da deoparte. Il intreb, deloc nelinistit, daca e politist:
-police ?
-yes, police. help !
Stau cateva secunde, ezit, in cele din urma mai mult de forma incerc sa il ajut si eu tinandu-l pe suspect ca sa ii poata pune catusele. Cu ocazia asta incasez si un picior in fata, suspectul scapa. Am apucat cateva secunde sa ii vad privirea, cea mai recunoscatoare privire pe care am vazut-o vreodata. Apoi ma intorc si ma uit la politist, plin de sange si suparat ca a esuat misiunea. Si imi dau seama ca tot circul asta probabil nu era pentru altceva decat pentru cateva grame de iarba. Am vrut sa il intreb pe politist daca merita sa isi riste viata pentru atata lucru, dar renunt. Ma uit in jur, o gramada de lume de culoare care arunca priviri urate politistului, si simtindu-ma vizat, ma retrag rapid la metrou si fug acasa. Da , nu se intampla nimic interesant la Paris.
Salut Aurel.
Foarte tare relatarea, chiar avea un feeling de parca eram acolo. Intr-un fel e pacat ca ti s-a intamplat cand erai in vacanta . Eu am vazut o faza d-asta la Giurgiu, unu in uniforma opreste 2 insi, pe unu vrea sa il aresteze, celalalt se pune in fata lui si primul fuge. Dupa aia goneta dupa el politistul gafaind, cu o masina de patrula pe strada pe langa el, dar nimeni nimeni nu ii sarea in ajutor.
Trebuia sa dai un semn, m-am mutat recent in paris 🙂
Si eu am asistat, acum cativa ani, la furtul unui aparat foto de pe o geanta, in fata la Sacré Coeur. Era o japoneza care pusese pe geanta de pe jos, tinuta intre picioare, un (D)SLR sii ii facea amicei ei poze cu un compact. S-a apropiat un tip bine imbracat s-a aplecat scurt si i-a luat aparatul departandu-se incet, pana am strigat eu “hotu'”. A rupt-o la fuga pe scari in jos, eu si japoneza dupa el, dar s-a intalnit cu altul, i-a pasat aparatul si au disparut in multime. Tare mi-a fost mila de micuta care hohotea de mama focului din cauza aparatului furat.
Oricum, ce ai facut tu, a fost o imprudenta. Puteai sa ti-o iei si mai rau.
A fost alegerea ta sa il ajuti pe ala numai ca s-a intamplat sa esueze. Interesant ca politistul a incercat asta singur si a ajuns in ipostaza de a cere ajutor din partea cetatenilor. Ma rog, ai trait cateva clipe palpitante imi imaginez 🙂
Lumina buna si take care!
Salut. Putea fi mai grav de atat. Bine ca nu ai patit nimic mai grav. Ai grija.