Ieri s-a intamplat ceva interesant si trist in acelasi timp. Dupa ce am ajuns cu protestatarii (de data asta mult mai nervosi) de la Universitate la Arcul de Triumf ne-am asezat pe jos.
La un moment dat cineva a avut ideea nefasta sa stimuleze lumea sa spuna “tatal nostru” .

“Toata lumea sa spuna acum Tatal nostru ” , striga cineva.
Altcineva, de langa mine : “Da nu vreau, utie ca nu vreau !”
“Te inteleg, si eu sunt ateu dar gandeste-te putin ca unii sunt credinciosi”
“Si ce ? nu avem destule biserici ? Nu vreau sa strig”
Intre timp jumatate din oameni se apucasera sa spuna Tatal nostru. Foarte rapid au inceput o serie de huiduieli. 
Apoi cateva secunde s-a strigat “Uniti  salvam !”, putin paradoxal avand in vedere momentul precedent. Apoi s-a cantat “Desteapta-te, Romane” . Dupa asta discutia tinerilor de langa mine a revenit asupra Catedrale mantuirii si a numarului de biserici care se construiesc.

Mi s-a parut urat, si mi s-a parut urat din pacate la prea mult timp dupa fapt. Sa luam pe rand:

  • Cel ce a venit cu ideea sa se spuna in grup si sa incerce sa impuna asta protestatarilor nu s-a gandit prea bine. Nu s-a gandit ca majoritatea tinerilor de acolo au format o aversiune cumplita impotriva bisericii si religiei si prin asociere se poate extinde foarte usor asupra credintei personale a oamenilor, de care a si fost vorba acolo.
  • Reactia oamenilor a fost urata. A fost urata pentru ca prin ea a aratat dezbinare. Nu au stiut sa empatizeze si sa respecte credintele altora, nici macar in ideea unui tel comun. A fost urata pentru ca a fost o reactie si nu o judecata. Si mai ales pentru ca a scos la iveala in oameni fix unul din cele mai mari defecte reprosate religiei : intoleranta. In acelasi fel in care grupurile de crestini huiduie homosexualitatea.  Au vazut lucrurile in alb si negru, au redus logica la una binara in acelasi fel in care apare separarea basist/pontist, comunist/socialist.
    Romania, trezeste-te ! Invata ce e aia toleranta. Invata empatia !

La final am stat de vorba putin cu unul din lideri, binecunoscutul deja Vlad Ioachimescu. Era bulversat, trist, dezamagit de reactia oamenilor de la arc si m-a facut sa vad lucrurile ce pe loc atunci imi scapasera. Faptul ca huiduielile respective au durut, si au durut rau. Sper ca s-a invatat ceva de aici, si sper ca s-a invatat de ambele parti.

In rest protestul a fost interesant. Lumea a fost mai animata decat de obicei, mai nervoasa si mai agresiva. Au existat incaierari cu jandarmii (care in mod ciudat au disparut cu desavarsire dupa Piata Victoriei, ramananand doar cativa politisti). La un moment dat a inceput o ploaie torentiala care nu a reusit sa opreasca in vreaun fel pe cei mai bine de 1000 de oameni. Apoi s-a ajuns la Universitate.

Semnalul meu ca trebuie sa plec a fost cand cineva in portavoce a inceput sa vorbeasca de masoni si iluminati.

comments