Da, stiu, sunt un pervers 🙂 . Stau cu teleobiectivul la distanta si imi bag nasul in intimitatea publica a oamenilor… de sex feminin .
Lasand gluma la o parte, frantuzoaicele sunt foarte, foarte frumoase. Cam toate. Si pe langa frumusetea naturala au si o eleganta deosebita in feul in care se imbraca si se poarta.
Scuzati faptul ca multe dintre poze sunt oblice, “inclin” sa cred ca pe moment mi s-a parut ca ajuta la incadrare, dau mai mult dinamism fotografiei. Ceea ce poate e adevarat, dar puse una langa alta tind sa devina plictisitoare. Dar asta judecati si voi.
Sa lasam deoparte peisaje pe care le-am tot postat, lasand o clipa loc dof-ului ingus, iso-ului mare si a oamenilor. Deci, va prezint doi prieteni, o pisica, Barcelona. ( Thanks for all, guys ! )
ps: cica in ultima poza as fi eu, la cererea publicului. Dar nu m-as crede pe cuvant.
pps: autorii acestui site va reamintesc ca nu incurajeaza fumatul de orice natura, si acesta este extrem de daunator sanatatii.
Sunt la Paris. Sau ma rog, eram pana acum cateva ore. Sau inca sunt, dar doar cu mintea. En fin.
Sunt la Paris, facand ceea ce fac eu de obicei, ma plimb pe strazi imortalizand clipe. Daca e ceva ce am invatat in ziua asta e sa nu subestimez niciodata puterea unor cuvinte. Vorbesc la telefon cu un amic, ii povestesc cam cum e pe la Paris, cum in ciuda a ceea ce vad pe la televizor, nimic deosebit nu se intampla. Ei bine nu trece o ora si se intampla. In fata statiei de metrou de langa Louvre vad 2 barbati ca se cearta, unul alb si altul de culoare. Initial am crezut ca e doar o incaierare oarecare asa ca primul gand a fost sa fac ceea ce orice cetatean cu simt civic ar face: sa scot aparatul foto. Insa foarte rapid lucrurile evolueaza intr-o chestie mai serioasa, si barbatul alb scoate o pereche de catuse si incearca sa i le puna celuilalt, care opune rezistenta. Deja dupa catuse si echipamentul ce se vedea pe sub vesta am tras concluzia ca e vorba de un politist sub acoperire. Cativa pumni, suspectul tot incearca sa scape, politistul scapa catusele si il tranteste pe suspect la pamant, tinandu-l cu disperare de tricou in timp ce acesta se zbate disperat sa scape. Politistul striga ceva ce peare a fi o chemare de ajutoare, dar lumea din jur se da deoparte. Il intreb, deloc nelinistit, daca e politist:
-police ?
-yes, police. help !
Stau cateva secunde, ezit, in cele din urma mai mult de forma incerc sa il ajut si eu tinandu-l pe suspect ca sa ii poata pune catusele. Cu ocazia asta incasez si un picior in fata, suspectul scapa. Am apucat cateva secunde sa ii vad privirea, cea mai recunoscatoare privire pe care am vazut-o vreodata. Apoi ma intorc si ma uit la politist, plin de sange si suparat ca a esuat misiunea. Si imi dau seama ca tot circul asta probabil nu era pentru altceva decat pentru cateva grame de iarba. Am vrut sa il intreb pe politist daca merita sa isi riste viata pentru atata lucru, dar renunt. Ma uit in jur, o gramada de lume de culoare care arunca priviri urate politistului, si simtindu-ma vizat, ma retrag rapid la metrou si fug acasa. Da , nu se intampla nimic interesant la Paris.
Pentru mine s-a terminat cand aveam vreo 11 ani. Acel univers fantastic in care orice era posibil doar pentru ca eu credeam asta. Acel univers in care stateam zi de zi si construiam o racheta care sa ma duca in spatiu, folosind cu nerusinare atasul de la motocicleta bunicului meu. Imi amintesc si acum cat se poate de clar schitele desenate, sistemul de propulsie cu niste arcuri conectate la o pereche de aripi scurte situate in partea de jos a rachetei. Am fost unul dintre cei mai inventivi copii din bloc, de multe ori faceam machete functionale din carton a diversilor Transformers si Macron pe care ii vedeam zi de zi pe tvr, si apoi ii dadeam la schimb pe diverse obiecte. Armele din “aventurierii spatiului” facute din polistiren si spre final niste pixuri care aveau in partea exterioara un rezervor de carbid, adaugam apa iar gazul era evacuat prin mina de la pix, care nu mai avea bila. Distractie garantata cu focul. Si lista ar putea continua la infinit, dar poate alta data.
Apoi pe la 11 ani m-am indragostit prima oara, lucru atat de simplu si fatal pentru tot ce insemna inocenta mea si lipsa de griji. Atunci, printr-un refuz m-am hotarat sa fac ceva, sa impresionez. Mi-au cumparat ai mei curand calculator si in scurt timp faceam animatii in corel draw, folosindu-ma de delay-ul extraordinar al programului, care afisa layerele din spate in fata unul cate unul. Apoi Corel Photopaint, corel move, pov si in cele din urma Max, iar restul e deja pe net. Mijloacele nu si-au servit niciodata scopul, dar macar am reusit sa fac o cariera din asta si sa imi faca placere. Dar imi lipsesc enorm zilele acelea, chiar daca pe atunci imi lipseau enorm zilele acestea.
-01.01.2009 – ora 01:00.
Ok, deci sa vad daca inteleg bine ce se intampla in jur. Ma aflu in Amsterdam, sunt intr-un restaurant grecesc de revelion si ascult manele. Nu inteleg exact in momentul de fata ce s-a intamplat si cum am ajuns aici asa ca mai mult ma amuz de intreaga situatie, ciocnesc cateva pahare, aprind un joint si imi vad de treaba. Aparent patronul stiind ca suntem romani s-a gandit ca fiind romani asta ascultam. Intentie dealtfel buna, dar… dupa 2-3 adi minune si 12 adi de la valcea se calmeaza lucrurile oricum si situatia revine la normal, farfurii sparte si melodii grecesti cantate de acelasi patron.
In mod normal ar fi trebuit sa impart in 3 parti aceste ultime fotografii din Praga.Insa asta s-ar putea sa fie ultimul meu post pe o perioada nedeterminata de timp. So you know… enjoy.
Pentru ca ai aparut cateva fotografii noi am schimbat titlul threadului in ceva mai reprezentativ. Cum fac de obicei, inspirandu-ma din ce mai ascult in momentul respectiv in casti 🙂 . Dar da, tot Praga.
O serie foto de care uitasem. Al 2-lea oras al Romaniei care a reusit sa ma uimeasca (in bine) , la ani lumina distanta din multe puncte de vedere de Bucuresti.
Anul asta pare a fi anul calatoriilor pentru mine. De data asta Barcelona:nu pot sa spun decat ca e locul unde imi doresc sa locuiesc si sa mor. Restul, as putea abera ore in sir, insa nu am talentul narativ sa pot face asta asa ca mai bine tac. Absolut superb, fotografiile (nici macar reusite dealtfel) sunt complet pe langa, si am renuntat sa mai fotografiez in a 3-a zi de stat acolo.
Extrem de rar mi se intampla ca un loc vizitat sa imi lase un gust amar odata ce il parasesc, asa cum a fost Roma. In mare parte datorita unei persoane foarte speciale pe care am cunoscut-o acolo si careia ii si este dedicata aceasta serie de fotografii si care imi lipseste foarte mult. Orasul in sine, desi fascinant prin multitudinea de monumente si cladiri, parca paleste in comparatie cu frumusetea imprejurimilor sale, de multe ori ignorate de turisti. As putea scrie ore in sir despre asta, dar din pacate nu am calitatile necesare sa pot exprima in cuvinte, si de data asta cred ca nici macar in fotografii.
Pe de alta parte foarte dezamagit am fost de numarul enorm (probabil 20%) de romani si rromani. Jegosi, urati, scarbosi necivilizati, stricau unul din cele mai frumoase orase ale lumii. Cersetori, hoti, capsunari, pesti si curve, toti isi gaseau un loc in societatea mult prea primitoare de acolo. Halal natie.
Foarte putine lucruri au reusit sa ma fascineze si in acelasi timp sa ma sperie asa cum o fac sinele de cale ferata si trenurile. Cred ca intr-o viata anterioara am avut foarte mult de a face cu ele si mi-am gasit sfarsitul sub rotile unuia. Ce e ciudat, si spun asta pe bune si nu doar ca sa dea bine in text, e ca intotdeauna aud suieratul trenului ca pe o chemare. Deh, cine stie.
Revenind ontopic, primele 2 fotografii cred ca stau foarte bine una dupa alta, dar inca nu m-am hotarat cum sa le denumesc. Ceva idei ?
We use cookies to enhance your experience while using our website. If you are using our Services via a browser you can restrict, block or remove cookies through your web browser settings. We also use content and scripts from third parties that may use tracking technologies. You can selectively provide your consent below to allow such third party embeds. For complete information about the cookies we use, data we collect and how we process them, please check our Privacy Policy
