Vatnajökull este, dupa cum spuneam, cel mai mare ghetar din Islanda. Cuvintele sunt de prisos in a descrie cat de mare este, sau mai degraba cat de maiestuos se simte odata ce ai ajuns acolo. Un munte de zapada ce pare sa curga pretutindeni  de mii de ani, fara inceput si fara sfarsit, in suvoaie ce se despica si se unesc ca niste vene uriase din care toata apa pamantului ia nastere. Imposibil de inconjurat cu masina, singura metoda este sa il abordezi dinspre exterior spre interior prin cele cateva zone care iti permit. Prin sud-est, de-a lungul soselei 1 se gasesc singurele fasii ce pot fi accesate relativ usor, in zona lacului glaciar Jokulsarlon, dealtfel zona destul de batuta de turisti. Pentru cei ce vor avea curiozitatea sa viziteze Islanda recomand o plimbare singuratica pe o portiune de ghetar (lucru pe care eu nu am resuit sa il fac decat pret de vreo 100m, si alea extrem de riscante datorita lipsei echipamentului necesar). Dar cine stie ce rezerva viitorul, si poate voi ajunge sa il escaladez. Daca nu in viata asta in alta sigur.  Si daca nu acest specific ghetar atunci unul ca el. Si daca nu un ghetar atunci ceva cu aceeasi simbolistica, intr-o alta lume, intr-o alta forma. Asa, am trecut si de momentul in care am deviat usor in directii obscure. Sau nu…

In imagini se pot vedea nesfarsitele fasii de gheata cu noroi ce formeaza suprafata ghetarului. Sub aceasta suprafata gheata insa e transparenta ca sticla. Mai jos se pot vedea si 2 oameni intr-o expeditie pe ghetar, mai exact sapand scari in gheata si pregatind un traseu.