Cand esti mic e simplu. Lucrurile sunt ceea ce crezi ca sunt. Mai cresti, te lovesti, mai inveti, iti dai seama ca lucrurile nu sunt niciodata ceea ce crezi ca sunt si iti pui perceptia la indoiala. Mai apoi, daca se intampla sa se intample, realizezi ca lucrurile nu sunt niciodata altceva decat ceea ce crezi ca sunt. Iar cele 2 credinte precedente nu sunt cu nimic invalide. Si asta e natura lumii perceptibile, restul e un nimic nedefinit.
Doar priveste. Fara sa judeci, fara sa crezi, fara sa te gandesti, fara sa te intrebi, fara sa filtrezi, fara sa cauti sens. Si sunt aici. Totul este aici, in nimic, de o frumusete de nedescris.
Dar te-ai intrebat. Ai judecat, ai filtrat, te-ai gandit si ai interpretat.
