Cu atata usurinta ne separam noi oamenii de natura si intotdeauna privim restul ca “pamantul”. Ca un intreg inseparabil,  ceva inocent ce trebuie pastrat intact. Ne privim adesea ca asupritori care consuma tot si restul naturii traind in pace. Uitam ca in restul planetei si probabil  la un nivel de neperceput pentru noi, mai sus, e doar o lupta salbatica pentru supravietuire. Nu exista inocenta, nu exista bine si rau, exista o goana si o lupta continua ce nu se va termina niciodata, un razboi perpetuu. Specii intregi de animale dispar doar ca sa faca loc altora si o rasa de capre atinge un continent nou din intamplare si neavand inamici naturali acolo distruge si mananca tot, lasand in urma un desert arid.
Niciodata nu privim subsistemele, privim ca un ansamblu.
Poate ca atunci cand vikingii au inceput defrisarea Islandei  au facut un mare bine pamantului. Poate ca toti copacii ce ii ocupau scoarta erau ca un parazit pentru el. Poate ca Terra, ca  entitate separata si independenta de tot ce inseamna biosfera a rasuflat usurata cand macar o bucatica din scoarta ei a ramas libera, lipsita de viata care atatea milioane de ani i-a supt seva si i-a consumat mineralele. Si poate ca bucatica asta de pamant e singurul loc in care e ea insasi, in care o putem admira in toata frumusetea si goliciunea.
Initial am crezut ca Islanda a fost dintotdeauna asa lipsita de copaci. Am crezut ca eruptiile continue de vulcani au facut imposibila aparitia vegetatiei cu o durata mai lunga de viata de cativa ani. Abia recent am mai citit cate ceva despre defrisarile intense ce au dus suprafata de padure a tarii de la 25% la sub 1%. Ce e uimitor e faptul ca toata dezolarea asta adusa artifical a adus atata frumusetecare altfel nu ar fi existat. Te face pentru o clipa sa iti pui problema a ceea ce e bine si ce e rau, asupra relativitatii lucrurilor.

Mai mult ca oriunde un lume, peisajul aici e in continua schimbare. Unde azi e verde si frumos foarte posibil ca maine sa fie doar o campie de foc. Iar islandezii mai mult ca orice alt popor s-au adaptat schimbarii. Arhitectura islandeza e bazata pe eficienta si nu aspect. Probabil pentru un strain care nu e obisnuit pare pur si simplu plictisitoare, insa trebuie sa iei in seamna efemeritatea asezamantului omenesc in Islanda. O sa iau doar exemplul oraselului Vik din sud, la poalele vulcanului Katla. Locul este extraordinar de pitoresc iar plaja superba. Insa Katla,sora mai mare a lui  Eyjafjallajökull (il stiti : ala mare si negru de a semanat panica in companiile aeriene acum 2 ani) erupe si ea la fiecare aproximativ 100 de ani, la scurt timp dupa  Eyjafjallajökull. Ceea ce ii mai da 1 an, maxim 2. Anul trecut a avut semne mari de neliniste si nelinistea asta a topit o parte din calota glaciara de deasupra ce a generat o inundatie devastatoare pentru regiune.
Iar cand Katla se va trezi eruptia de acum 2 ani va parea un foc de artificii. Vik, acest pitoresc orasel de la poalele lui si una din atractiile turistice va disparea cu totul ingropat in cenusa si lava. La fel o mare parte din sudul Islandei.  Vestmannaeyjar (insulele sudice), alta atractie populara au disparut pe jumatate  in 1973 odata cu o eruptie vulcanica. Orasul care gazduia 5000 locuitori a ars si o noua insula s-a format acolo in 1963 odata cu alta eruptie. O parte enorma din suprafata islandei e formata din campii intregi de lava, dovada aspectului ei schimbator si a inutilitatii unor orase mai dezvoltate.
Acum 2 ani cand am hoinarit Eyjafjallajökull am intalnit un islandez caruia ii placea fosrte multa hikingul. Obisnuia iarna sa faca trasee montane de 6-7 zile cu schiurile in picioare. La un moment dat, privind gheata de pe munte cum se rupe si se topesc in focurile lavei l-am intrebat ce parere are despre topirea ghetarilor, despre incalzirea globala. Mi-a raspuns senin ceva de genul:
“- Vezi zona aia cu gheata de acolo ce cuprinde muntele ? Acum 10 ani nu era acolo. Lucrurile vin si se schimba, ghetarii apar si dispar de parca nu ar fi fost niciodata. Totul e cicluri si asta e lucrul care imi place cel mai mult la tara mea. Peisajul se schimab de la o zi la alta, totul e nou”