In fiecare zi afli cate ceva nou despre lume sau despre tine. Ieri am avut unul din acele momente de „aaaaah, deci asta era”.
Nu am si nici nu am avut vreodata capacitatea de a forma imagini mentale. Prima oara cand am avut un sentiment ca ceva e in neregula a fost in copilarie cand incercam sa folosesc metoda numaratului oilor, precum mentioneaza si primul dintre articole. Pur si simplu nu reuseam sa vizualizez asta si mai mult ma frustram decat sa ma odihnesc. Mai apoi m-a deranjat atunci cand incercam sa desenez si ma loveam de imposibilitatea amintirii unui chip uman. Imi puteam aduce aminte trasaturi, proprietati si sentimente si astea erau mai mult adjective imaginare. Nimic consistent si nimic precum o imagine. Acest lucru se manifesta si acum dar l-am ignorat crezand ca asa trebuie sa stea lucrurile. Nu conteaza daca e vorba de parinti, prieteni buni sau locuri, ceva ce aduce macar a imagine lipseste cu desavarsire . Stiu ca pare ciudat ca cineva a carui principal domeniu este vizual insa dupa cum am aflat nu e chiar asa neobisnuit.
Abia ieri citind acest articol am avut acel moment revelator si o gramada de lucruri s-au pus cap la cap. Unul dintre ele fiind si faptul ca multe persoane se simt jignite ca nu le recunosc desi cu cateva zile in urma am stat de vorba ore bune. Cateodata e vorba chiar de persoane cu care am lucrat alaturi timp de ani de zile sau cu care am copilarit. Pe de alta parte stau la fel de prost si cu memorarea numelor, asadar nu sunt sigur ca cele doua lucruri sunt cauzale sau doar corelate.
Dar in fine, bottom line e ca nu am imagini mentale, nu constient. Daca e vorba de vise nu cred ca e o diferenta majora intre experienta mea si experienta altora insa atunci cand vine vorba de cognitie si vizualizare din memorie nu se intampla nimic ce tine de vedere. O serie de patternuri, de proprietati cu o simbolistica foarte de baza si conectate succesiv ce formeaza o descriere a subiectului in totalitatea lor insa niciodata o imagine, nici macar una vaga .Chiar si culorile lipsesc cu desavarsire. Daca ma apuc sa desenez ceva (si sunt cat se poate de varza la asta), o fac urmarind firul gandurilor. Daca desenez o masina desenez un cec. Stiu ca in acel cerc trebuie sa desenez alt cerc si cele doua formeaza contrurul unei roti. Apoi mai desenez o roata si cele doua le conectez printr-o linie. Dar in momentul in care desenez primele linii, acele prime linii sunt primele lucruri pe care le vad din imaginea respectiva. Dintotdeauna am crezut ca ideea de a vizualiza ceva in minte e mai mult o metafora pentru mecanismele de accesare a memoriei, ca acele expresii sentimentale din filme precum „am imaginea ei proaspata in minte de parca ar fi fost acum” sunt iarasi doar expresii ce reprezinta o serie de emotii si sentimente e au ramas .Asa ca nu nu le-am dat prea multa atentie. Citind insa articolul respectiv si apoi o alta serie de articole mi-am dat seama ca nu e tocmai asa, exista un procent serios de populatie printre care ma aflu si eu ce nu aceasta capacitate. Mai mult decat atat, asta nu prea conteaza. Aparent formarea de imagini mentale nu este esentiala pentru niciun fel de taskuri. Mai exact vizualizarea imaginilor este un efect al proceselor mentale care ruleaza in paralel si nu un mecanism in sine. Nici macar esential artelor vizuale,cel putin trei persoane din lista de commenturi sunt artisti care descriu aceeasi lipsa a unei reprezentari ca si a mea.
Si poate ca de asta in cele din urma fotografia e cea mai apropiata de mine si este printre altele si felul meu de a compensa lipsa unei metode de a-mi forma imagini din memorie. Si tot poate ca de-asta sunt o persoana mult mai tehnica de fel si am invatat sa reprezint imagini folosind formule matematice si sintaxa de programare. Cert e ca e prima oara cand ma gandesc la asta serios si acum imi pun intrebarea daca nu cumva am ratat ceva din spectacolul asta al vietii. Ma intreb oare cum e sa poti sa ai imagini in minte la comanda ? Ca atunci cand inchid ochii sa fie altceva acolo decat doar intuneric.
Referinte:
http://psychsciencenotes.blogspot.ro/2010/03/cant-form-mental-image-no-big-deal.html
http://www.bbc.com/news/health-34039054
http://discovermagazine.com/2010/mar/23-the-brain-look-deep-into-minds-eye
PS: I-am scris un mail domnului Zeman, autorul cercetarilor legat de asta si posibilitatea de a contribui cu ceva stiintei. Se pare insa ca nu sunt singurul.
„I am not away, but, in case you are sending a message about visual imagination, I wanted to thank you and explain that it may take us a few days to reply as there has been a large number of contacts. They are welcome! Best wishes”
Vaiii! supertare. Pentru mine a fost o tragedie la 20 de ani (acum am 43) cand creierul meu a renuntat sa mai vizualizeze ceva. Am trecut in domeniul abstract complet si total. Am reprezentari aproape matematice ale persoanelor pe care le cunosc si intreaga lume este un sir de reprezentari foarte rapide si abstracte. Exemplu: ieri am cunoscut pe cineva si mi-a ramas senzatia ca ar fi un tip inteligent dar… slab si lipsit de putere. As putea spune ca sunt doar niste calitati ale persoanei listate in mintea mea, insa am niste simboluri pentru fiecare din aceste calitati, iar simbolurile respective sunt oarecum vizuale. Totusi o parte sunt tactile, o parte sunt nume, si o parte sunt exact ca niste simboluri matematice.
Exemplu, tipul pe care l-am cunoscut ieri: ii simt starea de slabiciune in corpul meu – un fel de senzatie de lipsa de putere-si am SI O IMAGINE, un fel de textura aerata. Insa este o imagine expusa doar o zecime de secunda si alb-negru. In limbajul meu vizual abstract, imaginea asta exprima lipsa lui de putere personala.
Am incercataici sa-ti descriu cum functioneaza mintea mea in ideea ca ti-ar fi de folos.
Mda, am cautat ani de zile sa aflu cum pot vizualiza din nou, insa la mine tine mai mult de personalitate.
Te intrebi ce ai pierdut. Raspunsul rapid e cam asa;
o imagine pastrata suficient de mult in minte creeaza o stare specifica si o anumita savoare. Savaorea respectiva aduce un soi de cunoastere intuitiva directa si foarte greu definibila prin limbaj. Asta este genul de cunoastere artistica specifica marilor genii de teapa lui Brancusi si Rodin.
Personal in copilarie am experimentat doar savoarea aia nesfarsita. Am fost drogat cu stari insa nu am trecut pe nivelul urmator si am renuntat sa mai vizualizez pentru ca eram complet inadaptat la lume.
Oricare din imaginile astea frumoase de pa site-ul tau m-ar fi hipnotizat saptamani in sir. Imi amintesc ca vedeam o singura imagine la televizor (la bulgari) doar cateva secunde si era subiect de meditatie saptamani in sir. Multe le-am gasit pe pinterest dupa 30 de ani.
P. s daca vrei sa ai macar o experienta de genul, scrie-mi pe mail sa iti dau cateva informatii despre cum sa faci sa vizualizezi experimental si sa ai acces si la partea aia de creier. Macar cateodata.
Intr-un fel suntem orbi…
Postarea este foarte veche, insa am o curiozitate!
Cum e cand citesti o carte? 😀
Ada, totul se salveaza in concepte cand citim. Memoria si procesul de gandire este realizat in concepte. Poti compara cu spatiul. Nu vezi, auzi, simnti, mirosi sau gusti spatiul. Dar sti ca spatiul exista, este acolo. La fel functioneaza si mintea noastra. Cel putin a mea. Pana si vocea interioara este silentioasa. Este acolo dar nu are niciuna din proprietatile sunetului. Si apara cand citesc, scriu, sau cand ma gandesc la ceva in mod voluntar. P.S. Majoritatea celor care au Aphantasia, inclusiv eu, nu avem o voce interioara care vorbeste fara acordul sau vointa noastra.