De la full-frame la micro 4/3 : Un review subiectiv Olympus e-m1 mark 2

Click here for english review

Am bombanit mai bine de 3 ani despre ce frustrari aveam de faptul ca ma aflu intr-un ecosistem foto imbatranit si pe moarte, despre cum ambii giganti Canon si Nikon refuza pur si simplu sa evolueze, bazandu-se pe propria lor nisa prinsa la randu-i intr-un set de dogme dubioase. Despre cum incepusera sa apara precum ciupercile dupa ploaie mirrorlessuri cu capabilitati mult peste ce aveam. Am trecut de la aps-c la fullframe acum 8 ani si datorita faptului ca Canon inovase, adusese capabilitati de filmare 1080 cinema-like intr-un body de fotografie. Aceeasi inovatie pe care a adus-o a blocat-o insa de frica probabil sa nu isi canibalizeze body-urile extrerm de scumpe dedicate videografiei.

Dar am rabdat si am asteptat, poate-poate. Am trecut mai apoi la 6D care era ceva mai bun foto dar nimic in plus  pe video (chiar in minus). Anii au trecut, a aparut si 5d mark 3, apoi 4. Si 4 a adus in sfarsit ceva nou, filmare 4k. Doar ca nu chiar, sau nu utilizabila. Faptul ca era cropata a fost cea mai mare dezamagire, si din clipa aia a fost doar o chestiune de cateva luni pana cand intr-o seara intors obosit de la o sesiune foto sa ma hotarasc definitiv sa sar in alta barca, una care nu imi dadea sentimentul ca ma scufund odata cu ea si ma plafonez in mod inutil. Pentru ca pana la urma o singura data traiesc iar fotografia/calatoritul reprezinta pentru mine o pasiune prea mare pentru a mai astepta.

In ciuda aparentelor fotografia mea (ma refer la cea de peisaj) nu e realizata conform dogmelor (as spune eu limitative) de fotografie. E realizata extrem de rar de pe trepied, numai si numai atunci cand am nevoie fie de cer instelat, fie de un element dinamic care sa imi genereze trail-uri (valuri, masini). In rest am preferat mereu sa fotografiez cat mai dinamic posibil si in loc de 2-3 cadre identice sa obtin zeci, sa ma adaptez la moment si sa experimentez constant. Chiar daca asta insemna sa tin diafragma maxim deschisa si sa am peisaje cateodata facute cu iso 1000-2000. Nu mi-a pasat.
Cand am citit cateva articole pe net cum ca exista un aparat foto cu care as putea face expunderi de cateva secunde din mana, fara trepied, am deschis ochii larg de ciuda. Totusi asta mi-a generat doar invidie, eram inca prins intr-un set de idei conform carora un senzor mic inseamna dof foarte larg. Nici prin gand nu mi-a trecut cum ca de fapt marimea senzorului nu are legatura cu dof-ul, este raportul dintre marimea lui, distanta focala a obiectivului si diafragma ceea ce conteaza. Adica stiam, dar nu constientizam ca asta si inseamna ceva practic. A trebuit sa renunt definitiv la ideea de crop factor pentru a intelege un alt sistem.Conceptul de crop factor are sens  la apsc-uri, acolo unde obiectivele de full frame se mai folosesc pe ele si unde efectiv cropeaza. Si mai ales pentru cei care privesc totul raportat la conceptul de full-frame. In ziua de astazi insa o abrodare de efect si mijloace de obtinere a lui este cea care ar trebui abordata si are mult mai mult sens. De exemplu vreau sa obtin acelasi efect precum un 50mm la diafragma 1.8 pe full frame ca unghi, incadrare si bokeh. In cazul unui senzor micro four thirds care e de 2 ori mai mic trebuie doar sa impart cele 2 proprietati la 2. Adica imi va trebui un obiectiv cu diafragma 0,9 si de 25mm exact. 80mm cu 2.8 diafragma devine 40mm cu 1.4 samd. Acum nu se poate spune ca sunt prea multe obiective cu f/0.9, insa ele exista chiar daca sunt manuale. Pe de alta parte nici nu ma dadeam eu in vant dupa diafragmele foarte deschise, obiectivele pe care le aveam in mod curent erau : 24-105 cu f.4, Tamron 150-600 f4-f6.3 si Samyang 14mm f2.8, asa ca mare lucru nu am pierdut. Da, fotografiile pe care le-am facut pe la proteste sunt in marea lor majoritate cu sigma 35mm art la f1.4. Insa acum regret asta, am abuzat de dof si din multe nu se intelege mare lucru.

Dar sa revenim. Initial am tot stat cu ochii pe Sony. Filmarea 4k si senzorul foarte bun imi faceau constant cu ochiul. M-am jucat in cateva dati cu el pe la f64, i-am montat convertoare metabones pentru a folosi obiectivele existente, iar aparatul imi placea. Autofocusul rezultat nu atat de mult. Si nici viata bateriei. Dar mai ales faptul ca nu castigam nimic la greutate. Intre timp a aparut olympus e-m1 mark 2, aparat si brand de care nu stiam absolut nimic. Atunci cand reviewurile si articolele despre el  si fotografiile realizate au inceput sa apara am realizat brusc toate ideile preconcepute in care ma aflam. Mi-a luat fix o seara de research, facuta intr-o camera de hotel cu net prost de pe coasta de nord a Spaniei sa ma hotarasc. Am ajuns acasa, a 2-a zi dimineata eram in magazin si dupa 1 ora de jucat cu el l-am luat. Dupa o saptamana de folosit am pus anuntul de vanzare a tot ce aveam pe Canon si am luat si restul de obiective pentru a completa plaja focala 14-600mm pe fullframe (7-300mm aici). Respectiv:
Olympus Zuiko 7-14mm f2.8 PRO : 534 grame
Olympus Zuiko 12-40mm f2.8 PRO 389 grame
Olympus Zuiko 75-300mm f4.8-6.7 II: 400 grame Aproape cel mai usor dintre obiective si de 3 ori mai ieftin decat oricare dintre celelalte 2 a ajuns sa fie super-tele-ul. O sa detaliez mai multe despre asta genul asta de update schimba complet felul in care ma raportez la fotografie.
Impreuna cu body-ul care are vreo 450 grame am redus greutatea precedenta de la 5kg cu tot cu trepied la vre0 2. Pentru ca da, eu chiar daca urcam pe munte tot urcam mereu cu toate obiectivele si trepied. Nici nu am cuvinte sa descriu ce fel de libertate si ce revelatie a fost trecerea asta, iar asta din cu totul alte puncte de vedere decat greutatea.

Ce-am avut, ce-am pierdut, ce-am castigat.

Ce-am pierdut

-DOF : M-am uitat prin toata fotografia mea inainte de a face trecerea, sa vad cam pe unde se incadreaza. Fiind 90% peisaj cam orice discutie legata de dof era inutila. La peisaj formatul ma avantaja clar. La wildlife in majoritatea cazurilor aveam dof prea ingust si trebuia sa inchid diafragma, asa ca iarasi formatul ma avantaja clar. Ramanea fotografia de strada si proteste care insa e super de nisa iar eu abuzam de bokeh. Inca nu mi-a venit obiectivul cu care voi avea efectul similar ce il aveam cu  sigma 35mm 1.4 art pe full frame insa imi va veni zilele astea. Si e micut, are doar 200 grame si abia astept sa vad ce poate. Pe langa asta, obiectivul de kit e 2.8 si inainte aveam f4. Nu e chiar identic, e ca si cand as fi tinut pe cel de f4 la f5.6. Insa e suficient si oricum dupa cum spuneam 90% din cazuri am nevoie de imagine sharp peste tot.  Pentru cineva care ar fi venit de pe un zoom cu f 2.8 probabil s-ar fi simtit mult. Pentru mine nu.
Editare. MI-a venit intre timp si obiectivul  mitakon. Pentru pretul ala, greutatea si marimea aia este impecabil si este o placere de folosit. Aberatiile cromatice sunt foarte puternice la f 0.95 si desi e foarte sharp chiar si acolo are un softness pecific.

200 grame

SUficient de mic incat sa devina ciudata folosirea inelelor de pe el. Imi aduce aminte de smena-ul pe care il aveam in copilarie

Da, mi-as fi dorit ca in aceleasi zoom-uri sa am si dof foarte mic si greutate scazuta. Dar e o vorba prin popor legat de asta.

-Vizorul fizic – Nu e neaprat o pierdere insa trebuie sa reconosc ca imi lipseste senzatia aia de privit direct prin obiectiv. O sa il trec insa si la avantaje pentru ca sunt mult mai multe.

-Iso 100. Minumul este 200 pe asta chiar daca are optiune de iso extins 64. Cel extins pierde dynamic range si nu o sa il folosesc. Nu ma deranjaza calitativ insa ma deranjaza ca trebuie sa pun filtru ND mai devreme pentru a profita de stabilizarea in-body pentru apa si elemente in miscare. Mi se pare pacat 🙂
-Viata bateriei. Nu e dezastru, din ce am experimentat scot peste 800 cadre cu o incarcare, asta in termeni practici de fotografie pe teren. Daca as tine doar rafale as bate lejer spre 3000. Insa problema cu bateria nu e in termeni de cadre. Ea consta in faptul ca uitatul prin vizor sau pe ecran  mananca baterie in draci, este un mare dezavantaj al mirrorless oricare ar fi el. Vremurile in care stateam zeci de minute pivind prin vizor s-au dus si nu se mai intorc. Asta e.

Ce credeam ca o sa pierd dar mai mult am castigat:

-Senzor mic = noise mai mare.

Dupa cum se vede in imaginea de mai sus nu ii pot reprosa prea multe. Inainte sa il scot pe teren am facut insa teste comparative cu 6d-ul (pe care eu il consider cel mai curat senzor de la Canon ca noise). Din ce vad senzorul de la Olympus sta cu un f-stop mai prost si deci iso 6400 pe olympus e similar cu iso 12.000 pe Canon. Dar, din nou, astfel de teste sintetice nu conteaza. In practica Pot spune ca la acelasi iso, trecut prin lightroom, scot acelasi gen de detaliu si curatenie a imaginii, daca nu chiar peste 6D.
Imaginile sunt cropate la aceeasi rezolutie.
Canon 6d la iso 12.000

Olympusul la iso 6400. Se poate observa un zgomot de fond mai pronuntat pe peretele alb. Insa detalii nu se pierd acolo unde e cazul iar noise reduction nu am aplicat deloc. Cu noise reduction similar pe ambele problema dispare si detaliul ramane pe acolo. Asta pentru cei care chiar simt nevoia sa faca pixel hunting, de parca genul asta de chestie ar conta.

Am comparat in felul acesta dintr-un simplu motiv. Acolo unde inainte aveam 4.0 acum voi avea 2.8, deci va intra lumina dubla si deci voi folosi un iso mai mic. Asta e valabil doar pentru obiectivul din kit 12-40.

Iso 3200, standardul pe care il aveam pe 6d pentru genul asta de fotografii. Perfect curata, in ciuda editarii menita sa evidentieze Calea Lactee. Zuiko 7-14mm f2.8 PRO, iso 3200.

Ciudat e ca am senzatia ca fata de vechia combinatie 6d + Samyang 14mm 2.8 rezultatele cu galaxia sunt mai bune, cel putin cu Zuiko 7-14mm f2.8, in ciuda senzorului mai slab si a diafragmei similare si a faptului ca noise-ul in general e mai pronuntat. Cred ca are legatura cu absenta totala a vignetarii pe obiectivul zuiko si cu faptul ca ecuatia ce da calitatea unei fotografii este mult mult mai complexa decat formula consacrata. Zuiko 7-14mm f2.8 PRO, iso 3200.

Zuiko 7-14mm f2.8 PRO, iso 3200.

-Pe partea de ultrawide care e strict pentru peisaj, desi e tot 2.8 cat samyangul si teoretic pierd un f-stop doar din noise mai ridicat acest lucru e irelevant intrucat e obiectiv pentru peisaj. Pot face fotografii de 3 sau 4 secunde din mana fara probleme, deci ma astept sa nu cresc vreodata isoul. Ramane doar problema cerului instelat si cu care inca nu am avut de-a face. Insa am vazut multe cadre facute cu Calea Lactee la iso 3200 si pare sa se comporte excelent.
-Pe partea de tele la fel, stabilizarea inbody imi permite sa fac cu 1/250 din mana unde inainte puteam doar cu 1/600 desi in teorie am de pierdut. Efectiv paradigmele de gandire vechi nu se aplica in nicio masura. Desi exagerez putin intrucat chiar daca aparatul e stabilizat bine la 1/250 pasarile tind sa se miste prea repede. Probabil o sa il tin pe la 1/500 si desi nu e identic diferenta de noise e nesemnificativa comparativ cu comoditatea pe care am castigat-o.
-Pe partea de prime si fotografie de noapte iarasi mai mult castig. Faptul ca pentru un bokeh decent voi folosi in loc de 1.8 un 0,95 insemna ca practic imi intra de vreo 3 ori mai multa lumina in senzor decat la 1.8. Ceea ce inseamna iarasi ca in loc de iso 6400 pe fullframe voi folosi iso 800. Un castig total, mai ales daca mai adaug si stabilizarea aia incredibila inbody. Si cand spun incredibila este pentru ca e efectiv incredibila. Ceea ce ma duce la lastiguri totale.
-Dynamic range-ul mi se pare substantial mai mare decat la 6d. Probabil doar senzorii Sony sunt peste.

Daca chiar e nevoie, DR-ul poate fi salvator. Cazul asta este insa unul pur ipotetic iar in shadows apare de atatea ori mai mult noise cu cate f-stopuri a fost extins

Asta este un caz mai tipic

Sau mai degraba acest caz din Lanzarote. Roca neagra Vulcanica in contre jour. DR-ul este foarte bun, in shadows se poate supraexpune practic oricat, singurul cost fiind noise-ul

Ce am castigat:

-Stabilizare in-body peste orice vis umed. Da, este adevarat. Stabilizarea asta noua intrece limitele imaginatiei si pare obscena. La superwide 5 secunde din mana e ok, la wide 2-3 secunde e mai mult decat acceptabil iar la tele (spre 80mm pe full frame) 1 secunda nu e o exceptie. La super-tele (600mm pe fullframe) am scazut de la 1/800 expunere din mana la 1/250. Se poate mult mai putin insa avand in vedere ca scopul este wildlife nu are rost intrucat ies subiectele miscate. Dar probabil voi folosi pentru peisaj expuneri mult mai lungi.
Da, acum fotografiile de genul asta nu necesita decat scoaterea aparatului din gentuta (nu ditamai rucsacul) si setarea pe o diafragma mai inchisa pentru ca e posibil sa fie prea lumina (nu credeam sa spun asta vreodata despre fotografia din mana). Abia astept sa am de-a face cu cascade si apa de ocean. Si cat mi-as fi dorit sa il cumpar cu o saptamana inainte de concediul de pe coasta Spaniei…

Cel mai bine se poate observa IS-ul la filmare, iata un concert tras din mana, in conditii de lumina foarte slaba si agitatie in multime. Iso 3200-6400. De vazut in 4k.

Iata si un test de vineri seara in Vacaresti, cu super-tele, tot din mana. Focala de 600mm (echivalent full frame, 300 aici) . Direct din camera, fara editare exceptand watermarkul. A se remarca si sunetul foarte bun cu microfonul incorporat.

-Posibilitate de a face fotografii de ordinul minutelor, expunere din mana si lipsa nevoii unui filtru ND. Da, asta nu credeam ca o sa o spun vreodata insa mi-a venit o idee intr-o dimineata. Practic aparatul are shutter electronic cu posibilitate de rafala 60fps. Asta inseamna ca timpul dintre cadrele respective este foarte scurt (avantajele shutterului strict electronic). Asta la randu-i inseamna ca eu in loc de un singur cadru de 60 secunde pot face de exemplu 120 cadre de 0,5 secunde. La 0,5 – 1 secunde stabilizarea inbody merge brici si asta se traduce prin 120 cadre perfect sharp dar nealiniate. Acele 120 cadre se importa in photoshop, se aliniaza si se stackuiesc intr-o singura imagine. Pe langa prezenta stabilizarii post-expunere metoda asta prezinta niste avantaje extraordinar de mari:
-Pentru ca se face din expuneri cu timpi relativ mici se pot obtine expuneri lungi in miezul zilei. Nu are rost sa mai spun cate cadre am ratat datorita faptului ca pe Samyang nu aveam filet iar un adaptor era voluminos si incomod. Sau cele cateva dati in care am simulat cu rusine efectul unei expuneri lungi folosind motion blur in photoshop.
-Avand multe cadre am posibilitatea de a alege la final cat de lung sa fie expus cadrul. Evit mult trial & error-ul initial in care o apa iese fie prea laptoasa fie prea sharp. Chiar pot avea multiple variatii ale aceleiasi fotografii in functie de preferinte.
-De la caz la caz se pot obtine efecte interesante prin selectarea modului de stacking a imaginilor. Un stacking de tip “mean” va face media culorii pixelilor pe cand un stacking de tip “max” va scoate in evidenta trailurile de la stele sau masini, precum in cadrul de mai jos.
-Singurul dezavantaj este, evident, faptul ca mananca multa memorie pe card si ca e un proces relativ mai dificil. Dar asta conteaza mai putin decat faptul ca la fata locului nu trebuie sa imi fac alte griji decat fotografia in sine.

Expunere de 44 secunde din mana la 7mm(14mm pe fullframe) folosind 88 cadre de 0,5 secunde fiecare. F2.8, iso 200, stabilizare activa. Stackingul este facut folosind blending mode-ul “max”, adica dintre toate fotografiile el va lua culoarea pixelului cea mai inalta. Se observa ca expunerea nu e perfecta, exista inca niste goluri in darele de la farurile masinilor care merg cu viteza dar din fericire camera vine cu functia live composite care face exact ce am facut eu in photoshop insa singur.

Unul dintre cele 88 cadre

Expunere de 50 secunde, 100 cadre cu aceleasi setari. De data asta folosind modul “mean” adica ce s-ar fi obtinut cu un filtru ND. Pentru genul asta de fotografii e mult mai cool modul “max” sau “live composite” direct din camera.

Simuland un filtru ND dar in miezul zilei. Pentru asta stackingul cu “mean” este perfect, precum si pentru cascade, apa in general sau siluetele oamenilor pe strada. Am selectat din cele aprox. 40 de cadre doar vreo 20 pentru a obtine acest efect. In felul asta pot alege exact cat de lunga sa fie expunerea dupa ce am facut seria de fotografii.

Unul dintre cadrele separate. F14, 7mm, iso 64, expunere 1/8.

-Filmare 4k. Cred ca nimic nu ma enerveaza mai tare atunci cand imi foloseste cineva ca argument : Pentru video iti iei camera separata. Sau : Hotaraste-te ce vrei sa faci, video sau fotografie. Ei bine ambele. Vremurile alea ale separarii au trecut inca de le momentul in care Canon a venit cu filmarea 1080p pe dslr. Lucrurile sunt facute sa evolueze, sa se mixeze, sa se interconecteze, O chestie mai invechita decat “asta e pentru foto, daca vrei video iti iei altceva” nu isi mai are locul. Ceva frumos merita imortalizat iar sa nu am capacitatea sa fac asta intr-un mod decent e inadmisibil in ziua de azi.
Iar aparatul asta o face cu cel mai mare succes. Poate ca mi-ar fi placut si un s-log (ca la Panasonic sau Sony) pe filmare insa la ce dynamic range are cam tot ce am experimentat iese perfect direct din camera, la un bitrate de 260, enorm. Si ca veni vorba de Panasonic, pentru cei ce sunt pasionati in special de filmare GH5 e o optiune mai buna si are cam aceeasi stabilizare. Eu nu am vrut totusi sa sacrific capacitatile de fotografie pentru acel extra pe video.

-Optica impecabila. Credeam ca ce am pe 6d e ok, insa comparativ cu pro-urile zuiko nu se compara. Ca sa dau un mic exemplu, iata o fotografie facuta la 63 megapixeli (cu functia aia cool de oversampling). E facuta la f2.8, cu obiectivul de kit 12-40 la 12 mm. E la fel de sharp la orice diafragma (exceptand peste f8 unde incepe sa se simta difractia luminii datorita senzorului foarte mic cu foarte multi megapixeli). 7-14 e si el la fel de sharp.
Atentie, imaginea e enorma.

Un crop 100% din ea:

Si echivalentul la 20megapixeli upscalat (pe care pe Canon nu am reusit sa il umplu cu detaliu maxim)

Si da, obiectivele zuiko pro (din pacate obscen de scumpe)  acopera aproape fara probleme 63 megapixeli la f2.8. Din pacate nu am stat sa fac experimente cu rezolutiile astea mari cu toate focalele si obiectivele pentru ca in practica nu o sa fac 63 megapixeli datorita necesitatii unui trepied. Dar la marimea default de 20megapixeli sunt cat se poate de sharp de la cea mai deschisa diafragma.

-Functia Super resolution. In practica nu prea o sa o folosesc insa e extrem de util sa o am la indemana. Daca am un cadru sau nevoie de a realiza o fotografie la multi megapixeli pentru un print enorm si ea nu are subiecte umane sau animale si am un trepied la dispozitie e acolo.

-Rafala de 60 cadre pe secunda. E obscen de mult, intr-adevar si probabil nu o sa o folosesc vreodata, mai ales ca la fps-ul ala pierde autofocusul. Dar la 20 tot este enorm si pentru wildlife si pasari care isi iau zborul e perfect.Ah, rafala aia de 60 cadre/secunda e cu raw cu tot btw :). Singurul dezavantaj este ca focusul ramane blocat pe primul cadru si shutterul electronic la pann-uri rapide aduce cu sine si un efect nedorit de rolling shutter.

-Autofocusul constant : Functia de tracking + af este interesanta insa prea des am remarcat ca se incurca in detalii si se apuca sa trackeze altcveva. Insa C-af-ul urmareste fara probleme orice.

-O chestie de care se vorbeste mai putin dar pe care am gasit-o incredibil de utila este limitarea autofocusului intre orice distante imi doresc. Daca ma aflu intr-o zona de padure si backgroundul se va afla undeva la 50m in fata eu setez limitarea intre 5 si 40m. Astfel ca daca o pasare trece in zbor pe acolo voi putea face autofocus pe mai multe puncte fara sa risc focalizarea pe copacii din spate sau pe vegetatia din prim plan. Cu functia m-am jucat mult si chiar functioneaza bine. Am setat-o default pe unul dintre custom mode-uri presupunand ca orice pasare e mai departe de 50m nu merita un cadru atat de restrans :). Se pot face 3 preseturi de astfel de limitari.

Limitarea focusului intre anumite distante ajuta perfect pentru genul asta de cadre

Limitarea focusului intre anumite distante ajuta perfect pentru genul asta de cadre

-Autofocusul ultra-rapid. Acum e posibil sa existe slr-uri la fel de rapide cu care nu m-am jucat dar comparativ cu 6d-ul m-a impresionat. Mai rapid din toate punctele de vedere, in orice conditii. Iar acolo unde canon-ul nici nu incerca macar, olympusul focalizeaza instant. Da, cu tele-ul se mai intampla sa dea rateuri (pana la urma am luat cel mai ieftin tele) , dar all-in-all e foarte, foarte rapid.

-Functia Pro Capture. Asta e iarasi una dintre inovatiile care par dintr-o alta lume. Practic aparatul face fotografii inainte de a face fotografii. Ine constant un buffer de 18 cadre de dinaintea declansarii care apar pe card in momentul declansarii impreuna cu cele noi. De exemplu vrei sa prinzi un fulger din mana, ziua cand nu iti permiti expuneri lungi pe trepied. Este imposibil fizic. Dar cu functia asta daca eu am declansat cu o secunda dupa ce fulgerul s-a manifestat el va fi acolo, pe card. Desigur exista riscul ca el sa fie undeva fix intre cadre. Nu am experimentat inca bine cu functia repsectiva si abia astept sa apara furtunile prin Bucuresti 🙂

Cu functia Pro Capture este imposibil de raatat un fulger, asta in mijlocul zilei cu expunere scurta. In cazul de fata am folosit o expunere de 1/20 secunde, rafala de 20 cadre/secunda. In imaginea de mai jos se pot vedea si restul de cadre cu acelasi fulger.

-Greutatea. De asta nici nu ar trebui sa mai vorbesc. Pentru un fotograf de calatorie pentru care calatoria conteaza la fel de mult precum fotografia in sine, flexibilitatea si usurinta echipamentului sunt esentiale. De intinerit nu intineresc si cum in ultima perioada am inceput si eu sa mai urc pe munte cele 3 kg in minus sunt o binecuvantare.

-Ecran rabatabil. M-am chinuit in spania enorm cu o mica cascada ce am vrut sa o prind impreuna cu peisajul din spate. Problema era ca nu aveam cum sa incap si eu si aparatul in spatiu de langa ce imi permitea asta asa ca am facut vreo 20 cadre pana sa nimeresc unul. Lipsa unui ecran rabatabil nu poate fi justificata in niciun fel astazi.

-Shutter electronic. Il folosesc rar insa e util atunci cand orice zgomot risca sa sperie un animal. Aparatul e atat de silentios incat in mod rafala de 60fps am facut in cateva ocazii rafale de 100-200 poze fara sa imi dau seama.

-Customizari si setari. Totul, dar totul este customizabil. pot seta ce vreau e de oriunde in orice custom mode. Meniurile si setarile sunt atat de stufoase incat probabil peste un an inca voi descoperi ceva si voi spune : wow, puteam sa fac asta ? De fapt este aproape dezarmant de customizabil iar curba de invatare este foarte ridicata. Asa cum imi place 🙂

-Nu mai atrag atentia. Un slr mare si profi dus la ochi atrage inevitabil atentia. Fetele isi schimba fizionomia, naturaletea dispare si mai apar si amenintarile dupa. Un mirrorless de la brau, cu ecran rabatabil aduce din nou un act al fotografiei relaxat si natural.

-Un sentiment nou. Asta e o chestie complet subiectiva dar aparatul pare construit pentru a fi iubit. Nu am simtit niciodata un asa atasament pentru un aparat foto precum simt pentru asta. Designul, marimea si greutatea reminescenta a slr-urilor anilor 80 impaca nostalgia cu rezistenta si tehnologia de ultima generatie.

-Tele comoditate. O surpriza mare a fost cel mai ieftin si usor super-tele de pe micro 4/3. Zuiko 75-300mm f4.8-6.7 II : are doar 400 de grame si e mai compact decat Sigma 35mm art pe care il aveam pe 6d si care avea vreo 800 grame. E suficient de mic sa il tin default pe aparat, estimand eu ca daca vad ceva ca se intampla si trebuie sa fotografiez are tendinta sa necesite un tele. E suficient de mic sa il tin intr-un toc la brau. E suficient de usor sa nu simt ca am un obiectiv pe aparat. E suficient de usor incat sa re-evaluez din temelii relatia mea cu imprejurimile si cu fotografia. S-ar putea datorita acestei mici mari schimbari sa se schimbe complet stilul fotografic.

Rafuiala intre mierle, surprinsa intr-o pauza de tigara la job. Noroc ca aveam camera la mine

De mai bine de un an ma chinuiesc sa il pozez pe asta micu’ . Locuieste si vaneaza prin zona firmei unde lucrez si de fiecare data l-am ratat datorita timpului necesar pana sa aduc obiectivul si sa il montez. Asta inainte de a avea super-tele-ul ca obiectiv principal pe aparat.

-Vizorul electronic. Desi per total imi place mai mult vizorul optic, castigul este clar al celui electronic. Noaptea vad ceea ce nu vad cu ochiul liber, imi arata un preview apropiat de ce va iesi in fotografie. In plus cu tele-ul si zoom-ul in viewfinder am cel mai puternic telescop cu care m-am jucat vreodata. Vad fara nicio problema inelul lui saturn si lunile lui Jupiter. Craterele de pe luna nu mai au secrete si nici vecinii 🙂

-Focusul manual, ajutat de viewfinderul electronic. Fotografia de mai jos de exemplu este facuta cu focus manual intrucat printre plante era mai dificil. Focus peakingul imi arata exact ce e sharp si cel nu. Punand pe langa asta faptul ca pentru street voi folosi un prime manual de 0,95 imi va fi mai mult decat de ajutor.

-Cu multe functii inca nu m-am jucat. Exista tot felul de gimmickuri precum live bulb ce iti arata pe ecran formarea imaginii cu expunere lunga si elimita pasul de ghicit si experimentat pana se pierde cadrul. Exista filtrele art previzualizabile direct pe ecran insa nu cred sa le folosesc vreodata. Si multe multe altele pe care le voi adauga aici in masura in care le gasesc foarte utile. Pentru ca din 10 facilitati noi fata de 6d ce le gasesc utile mai sunt 1000 ce nu imi folosesc.

75-300 @ f6.8

75-300mm @ 300mm f6.7

100% crop

–Culori, dynamic range si placerea de a fotografia oricand fara lenea de a mai scoate aparatul. Culorile sunt absolut superbe iar lightroomul nu buseste imaginile la deschidere asa cum face pe Canon. Dynamic range-ul din fotografia de baza este mult mai mare, contrastele si culorile curg altfel. Am fost suficient de uimit incat sa mai caut una-alta pe internet si se pare ca e ceva acolo. Se vede si in filmarile de la concert, se vede si in fotografii. M-am gasit in pozitia de a edita mult mai putin agresiv. La white balance nu mai umblu si de principiu doar la contrast si saturatie putin. Iar rezultatele sunt foarte foarte bune, mai ales din perspectiva cuiva care edita pana ii veneau dracii. Verdele de mai jos nu l-am mai vazut pana acum. Culorile si felul in care se imbina din a 2-a imagine iarasi nu. Nici chiar cele din ultima, mi se pare ca bokehul + combinatia de cald-rece sunt absolut minunate fara sa stau sa trag de ele in vreun fel. Pe langa asta, pe langa ce iese din start in imagine raw-urile au pe langa mai mult dynamic range decat aveam pe Canon. Voi vedea la peisaje ce si cum insa ma declar mai mult decat multumit. Ma declar impresionat. Am sentimentul ca pana acum am circulat cu o caruta si am descoperit Tesla. Cateva chestii le regret, e adevarat, dar sunt atat de mici si atat de putine incat nu merita sa le mai mentionez.
DSLR-ul a murit, traiasca DSLR-ul.

Cuvinte ulterioare, scrise la rece.

A mai trecut ceva timp suficient pentru ca entuziasmul sa se mai evapore, intre timp Sony si-a lansat noul a9, demonstrand ca orice bariera dintre dslr si mirrorless s-a rupt si avantajul este intr-o singura parte. Cu o baterie mai mare si posibil o stabilizare inbody mai buna se apropie si ei de ceea ce ar putea fi un companion de calatorie foarte bun. Dar in clipa de fata au adus doar ceea ce exista pe dslr mai aproape de perfectiune iar inovatia adevarata inca nu e acolo asa cum este pe E-M1. Mai lipsesc cateva functii similare Pro Capture si o stabilizare si mai buna pentru a ma incanta cu adevarat. Si nu in ultimul rand lipseste un super tele cu diafragma inchisa, extrem de compact dar care profita din plin de senzorii extraordinari Sony. Ceva gen 150-600 f8 pe la 500-600 grame. Asta si niste prime-uri compacte ca si ele sa profite de avantajul ideii de mirrorless. Si atunci poate va deveni ceva la care ma voi uita cu mult interes.
Spunea cineva ca voi sta 2-3 ani maxim pe formatul asta pana mi se va face dor de fullframe. Da, este posibil si asta ca si orice altceva. Poate brusc voi incepe sa fac fotografie profesional si vor exista niste nevoi specifice pe care mft nu le va mai putea oferi. Poate ca brusc ma voi apuca serios de street photo si voi avea nevoie de senisibilitate iso mai buna si un dof mai restrans. Sunt multe posibilitati la mijloc insa pana una alta in acest format si mai exact in aceasta combinatie de aparat si obiective am gasit exact echilibrul si eliberarea de care aveam nevoie.

Galerie Olympus E-M1 Mark 2