Undeva pe langa un mic orasel din Germania numit Leipzig zace un loc uitat de lume, parca aflat la inceputul timpului, cand viata abia incepea sa isi faca apritia sub forma unor microorganisme intr-o supa chimica, sau la finalul lui, cand asta e tot ce a mai ramas. Ceea ce vedeti in imaginile de mai jos reprezinta o fosta exploatare miniera in zona unui orasel german numit Leipzig, o rana adanca lasata in voia pamantului, sa isi adunse sevele si sa o vindece in sute de ani. Gropile din pamant au fost umplute de apa, ce s-a amestecat cu carbunele dand o culoare rosie suprarealista intregului peisaj. Privelistea e o cuprinsa de o liniste incredibila, neexistant picior de om sau animal pe kilometri intregi.
Cateodata ma uit si mi se face scarba de unele din fotografiile pe care le-am postat. Unele procesate in asa hal incat arata mai rau decat originalul, altele lucrate in graba si neatentie, apusuri fara Dumnezeu centrate si suprasaturate. Peste un an probabil ma voi uita si pe cele prezente si ma voi da cu capul de pereti.
Cu ocazia asta m-am apucat sa fac putina curatenie, am sters o gramada de posturi si fotografii proaste si seriile de vreun an incoace le-am updatat cu imagini mult mai mari, schimband putin si tehnica de resize/sharpen. Sper sa arate mai bine si sa am timp sa fac la toate asta. O sa incerc sa repostez pe cele cu potential dar a caror procesare ma zgarie pe creier.
Prima serie dintr-o mini excursie 60km de-a lungul tarmului Marii Negre in Bulgaria. Probabil locuri ca cele de mai jos sunt mai putin cunoscute, cunostintele romanului despre litoralul bulgaresc se rezuma la Nisipurile de Aur. Foarte bine, asa sper sa si ramana. Read More
Acest post este dedicat tatalui meu, pe care unii s-ar putea sa il cunoasteti cu pseudonimul Miron Manega din diverse publicatii, unele lansate chiar de el (Liceenii, HMM, Revansa, Nopti Albe, Cutezatorii…) , si care astazi a implinit varsta de 52 ani. Acum cateva zile si-a lansat (sau mai degraba i s-a lansat pentru ca a fost un cadou) , primul volum de poezie , intitulat “Salonul Refuzatilor”. Poezia a fost pasiunea si visul lui, vis umbrit in timp de grija zilei de maine, de intretinerea familiei si incet-incet a deviat de la planul sau de a-si dedica viata artei. Sper sa reuseasca sa isi regaseasca drumul. La multi ani !
Imi place la nebunie sa ma plimb printre zidurile atat de frumos imbatranite ale unui oras stravechi. De fiecare data am sentimentul ca retraiesc momente dintr-o alta viata, intr-un alt timp. Sighisoara din punctul meu de vedere e ceva mai frumos si mai putin comercial decat Sibiul vechi sau Brasovul, orase pe care le-am vazut anul trecut si mi-au incantat atat inima cat si obiectivul. Pot sa ii reprosez doar faptul ca cetatea e extrem de mica si sunt cam multe audiuri si bmw-uri pe strazile neasfaltade de acolo. Chiar si asa, e un loc ideal in care ma pot refugia, departe de oamenii tristi si nervosi din Bucuresti, departe de trafic si de zgomot.
Insa a fost nevoie de doar cateva cuvinte, rostite in toiul unei conversatii intre 2 localnici, ca sa ma aduca brusc si oarecum amuzant cu picioarele pe pamant. Cuvintele erau cam acestea: “no’ hai sa o lasam pe Elodia sa se odihneasca si sa mergem si noi !”
